Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - Filiala Mehedinti




 

ANUNŢ

 

„După cum aţi luat cunoştinţă este în curs de aprobare un proiect de ordonanţă prin care se reglementează calitatea de evaluator autorizat; Experţilor evaluatori formaţi de CECCAR urmează să li se recunoască această calitate potrivit art.32 din acest proiect de ordonanţă.

Rugăm toţi experţii evaluatori formaţi de CECCAR ca imediat după publicarea actului normativ să respecte termenele prevăzute în această reglementare întrucât sunt termene de decădere; după expirarea acestora calitatea de evaluator autorizat nu se mai poate obţine decât potrivit prevederilor noi reglementări”.

 

 

Director General

Ec. Daniela Vulcan 

 

 

 

                 ANUNŢ

 ‘’ Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi – Filiala Mehedinţi informează că în ziua de 21 septembrie 2011 , începând cu ora 15,00 în Sala de Festivităţi a Colegiului Tehnic Decebal din Drobeta Turnu  Severin, strada Antonini  nr. 2 , au loc următoarele manifestări: 

 

 ‘’ Ziua Naţională a Contabilului Român ‘’

“Topul local al celor mai bune societăţi membre ale CECCAR”

Aniversarea a “90 de ani de la înfiinţarea CECCAR”    

  

Cunoscând aprecierile asupra necesităţii şi rolului contabilităţii şi a contabilului în viaţa social-economică , suntem onoraţi de participarea oamenilor de afaceri, a profesioniştilor contabili şi a viitorilor profesionişti contabili din judeţul Mehedinţi, la aceste evenimente.            

   CONDUCEREA,   

 

 

                       PROGRAMUL

   manifestărilor prilejuite cu ocazia sărbătoririi

      ‘’ Zilei Nationale a Contabilului Român ‘’

       Topul local al societăţilor membre CECCAR şi

           90 de ani de la Înfinţarea CECCAR

                      21 septembrie 2011

 

Filiala Mehedinţi Orasul Drobeta Turnu Severin

Locaţia -Sala de Festivităţi a Colegiului Tehnic Decebal   strada Antonini  nr. 2

15.00-16.30 Ziua Naţională a Contabilului Român

15.00-15.15 –Deschiderea oficială a manifestărilor de către preşedintele filialei      

                    CECCAR

15.15-15.30-Mesajul Consiliului Superior al Corpului , citit de presedintele  filialei                    

CECCAR sau de către consilierul naţional desemnat

15.30-16-Mesajele oficialităţilor locale : Primărie, DGFP, Tribunal, Poliţie  etc.

16.00-16.20-Prezentare profesională:                       

1.Calitatea serviciilor contabile-factor important în redresarea economiei;                          

          Sau                       

2.Accesul IMM-urilor la finanţare-drumul către reabilitare.

16.20-16.30-Acordarea diplomelor de merit persoanelor nominalizate de către filiala              

        CECCAR

16.30-16.10 –Pauză

16.40-17-20-Topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR.

16.40-16.50-Scurtă prezentare a evenimentului de către Preşedintele filialei CECCAR

16.50-17.20-Înmânarea de către Directorul filialei a distincţiilor / diplomelor societăţilor                

      nominalizate conform locului ocupat.

17.20-17.30-Pauză

17.30-18.15-Aniversarea a ‘’ 90 de ani de la înfinţarea CECCAR’’

17.30-17.45-Scurtă prezentare a evenimentului de către Presedintele filialei CECCAR

17.45-18.15-Înmânarea de către directorul executiv al filialei a distincţiilor persoanelor nominalizate

18.15-18.30-Mulţumiri, aprecieri din partea celor premiaţi şi poza de grup.

18.30-Program de socializare 

 _______________________________________________________________________________________________________________________________________

 

 

 

 

ANUNT SEJUR CONSTANTA( click aici pentru detalii)

 

NOTA

privind falsa problemă a obligaţiei de angajare a 2 contabili

 

 

De câteva zile a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege, care, în loc să facă în prealabil obiectul unor dezbateri profesionale între specialişti, a provocat o adevărată isterie a celor mai mult sau mai puţin interesaţi, mai mult sau mai puţin avizaţi, cu reflectarea de această dată normală în aproape întreaga medie românească.

Organismul care gestionează profesia contabilă, invită pe toţi cei interesaţi, inclusiv pe „contabilii afectaţi” de această propunere legislativă, să se aplece cu calm asupra poziţiei CECCAR vis-a –vis de problema în discuţie, considerată în mod exagerat, şi poate nu întâmplător, subiectul mediatic al zilei.

1.    Propunerea legislativă – o propunere de clarificare

În prezent legea specială ( a contabilităţii) prevede că pentru ţinerea contabilităţii şi elaborarea situaţiilor financiare, o entitate are de ales una din două variante:

-         activităţile contabile să fie realizate prin compartimente proprii – o variantă adoptată în practică de întreprinderile mari.

-         activităţile contabile să fie externalizate unor persoane sau firme autorizate  potrivit legii – variantă adoptată de regulă de întreprinderile mici şi mijlocii.

În practică a apărut însă o a treia variantă, bazată pe o insuficienţă legislativă privind definirea „compartimentului propriu” şi o mare scăpare din legislaţia muncii (dreptul de a încheia contracte cu timp parţial de lucru  indiferent de importanţa publică a serviciului prestat): „compartimentul propriu cu o persoană angajată cu 2 ore/zi”.

2.    Serviciile contabile – servicii de interes public

Contrar susţinerilor- care din păcate îşi au originea chiar în unele texte legale – că răspunderea pentru raportările financiare revine administratorului firmei, nu trebuie scăpat din vedere că fidelitatea raportărilor financiare în ce priveşte patrimoniul, starea de sănătate şi performanţele financiare ale întreprinderii interesează în cel mai înalt grad toţi utilizatorii situaţiilor financiare respective şi anume:

-         acţionarii, că averea lor nu s-a dus pe apa sâmbătei;

-         potenţialii investitori, că investesc într-o întreprindere care prezintă credibilitate prin situaţiile financiare prezentate;

-         băncile şi alte instituţii de finanţare, că fac o finanţare  a unor activităţi rentabile capabile să le permită recuperarea sumelor împrumutate;

-         salariaţii, că au un loc de muncă într-o entitate sigură, iar partea ce li se cuvine din produsul muncii lor este corect determinată;

-         bugetul, că situaţiile financiare care stau la baza  determinării valorilor impozabile sunt corect elaborate;

-         populaţia, că situaţiile financiare sunt corect elaborate, obligaţiile fiscale sunt corect determinate şi deci nu există riscul ca guvernanţii să stabilească noi taxe şi impozite sau să mărească pe cele existente.

Acestea sunt motivele pentru care, reglementările europene şi standardele internaţionale şi naţionale ale profesiei pun accent pe satisfacerea de către profesioniştii contabili a unor înalte exigenţe de calitate a serviciilor pe care ei le realizează, ce nu pot fi îndeplinite dacă ei nu se supun unor cerinţe minime privind, educaţia profesională continuă şi etica profesională; altfel spus aceste persoane trebuie să fie controlate şi controlabile. De altfel, în multe ţări specialistul care elaborează situaţiile financiare ale unei întreprinderi  este făcut public.

3.    Situaţia existentă

Această „a treia cale” a proliferat în ultimii ani astfel că, după unele estimări ocupă, de la un judeţ la altul, între 15% şi 40% din piaţa serviciilor contabile.

Consecinţele existenţei acestui segment de piaţă cenuşie sau gri sunt dintre cele mai negative.

-         Pentru întreprindere:

·     „preocupaţi excesiv” de aspectele fiscale conducătorii întreprinderilor sunt rupţi de adevăratele şi realele probleme  ale afacerilor lor, care ar trebui să fie reflectate fidel în bilanţurile contabile;

·     lipsa de încredere a utilizatorilor în raportările financiare influenţează negativ costul capitalului şi deci dezvoltarea întreprinderii;

·     insecuritatea pe termen mediu şi lung, a afacerii, şi expunerea conducătorilor la acte şi fapte încriminate de legile ţării:

-         Pentru buget: evaziune fiscală şi incertitudini în ce priveşte determinarea bazelor impozabile, aplicarea şi calculul corect al obligaţiilor fiscale;

-         Pentru ceilalţi utilizatori ai situaţiilor financiare ( bănci şi alte instituţii de credit, instituţii de asigurare, investitori, salariaţi, etc): inducerea în eroare a acestora când iau propriile decizii în legătură cu activitatea întreprinderii respective.

-         Pentru populaţie: nedeterminarea corectă a obligaţiilor fiscale poate determina Guvernul să introducă noi taxe şi impozite sau să le mărească  pe cele existente.

-         Pentru contabilul în cauză: insecuritatea „afacerii” sale şi expunerea la sancţiunile civile sau penale prevăzute de lege.

În concluzie, considerăm că iniţiativa legislativă coincide pe deplin cu viziunea organismului profesional în legătură cu rolul contabilităţii şi al profesioniştilor contabili pentru dezvoltarea întreprinderilor şi a economiei şi cu preocupările generale pentru însănătoşirea mediului de afaceri, prevenirea evaziunii fiscale şi a altor fenomene negative din economie şi societate.

 

 

Biroul Permanent al Consiliului Superior al CECCAR

Preşedinte

Prof.univ.dr. Marin Toma

 







E-mail:

   © Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, 2009